Într-un eveniment inedit, un bistrițean în scaun cu rotile a organizat astăzi o slujbă religioasă pentru a sfinți un nou punct de belvedere amenajat de Primăria Bistrița. Acesta a avut loc în zona Podu Jelnei, la ieșirea de pe strada Viorelelor, unde s-au realizat recent lucrări de reabilitare.
Călini Ilie, un localnic în vârstă de 65 de ani, a invitat preotul Arghir pentru a binecuvânta acest loc. „Locuiesc aici de aproximativ 30 de ani și nimeni nu a făcut nimic pentru această zonă până acum. Însă primarul Gabriel Lazany a realizat această lucrare și mi-a creat un spațiu special unde să pot sta în siguranță”, a declarat Ilie.
În cadrul ceremoniei, preotul Arghil Vlașin de la Biserica din apropierea Pieței de la Ruși a oficiat slujba, sfințind atât locul amenajat, cât și pe cei prezenți. Ilie a dorit să împărtășească bucuria sa cu cei din jur, oferind prăjituri și sucuri tuturor celor care au venit să participe.








