Dacian Corăbian, antrenor de fitness cu două decenii de experiență, își prezintă viziunea asupra corpului și a fragilității umane prin poezie. Recent, el a finalizat volumul său, Altarul de fier, care cuprinde 50 de poeme, fiecare reprezentând un an din viața sa. Această carte nu este doar o colecție de versuri, ci o reflecție asupra parcursului său și a lecțiilor învățate.
Corăbian descrie volumul ca o hartă a experiențelor trăite și a celor ce mai urmează să fie explorate. De asemenea, el a recunoscut că poezia sa se concentrează pe fragilitate, pe ceea ce rămâne în suflet atunci când liniștea se instalează.
„Am trimis o carte. M-am trimis pe mine”, scrie el, subliniind că, pentru prima dată, nu mai simte frica de a lăsa totul în mâinile altora. Această eliberare reprezintă o victorie personală.
Unul dintre primele sale poeme a fost publicat după inaugurarea noului corp al Colegiului „Liviu Rebreanu”, demonstrând talentul său de a surprinde atmosfera locului. Prietenii săi, șocați de vestea dispariției sale, au început să împărtășească amintiri și omagii pe rețelele sociale.
Renate Leonte, o fostă elevă, a ținut să evidențieze impactul pozitiv pe care Corăbian l-a avut în viața sa, amintind de clipele frumoase petrecute împreună și de versurile emoționante scrise de el. „Dacă cineva ar vrea să-mi ridice o casă memorială, să nu caute adresa: să asculte zgomotul metalului și respirația. Acolo o să fiu – fără nimeni în mine, dar cu lumea toată în palme”, a scris ea, reflectând asupra moștenirii lăsate de Dacian Corăbian.
