Aviz pentru abonații din localitățile Reteag, Bața și Ciceu Mihăiești: În urma unei avarii identificate pe rețeaua de aducțiune a apei, Aquabis anunță că furnizarea apei potabile va fi întreruptă astăzi, 13 noiembrie 2026, începând cu ora 14.30 și estimativ până la ora 24.00.
O echipă de intervenție se află deja la fața locului, luând toate măsurile necesare pentru a relua furnizarea apei cât mai curând posibil.
Aquabis subliniază că apariția avariilor pe rețeaua publică de apă este imprevizibilă și, de obicei, duce la întreruperea imediată a serviciului în zonele afectate. Din această cauză, notificarea întreruperii poate apărea după ce alimentarea cu apă a fost deja sistată.
De asemenea, se poate observa o deteriorare temporară a calității apei (cum ar fi creșterea turbidității) în urma manevrelor efectuate pe rețeaua de distribuție. Este recomandat ca, înainte de consum, să lăsați apa să curgă câteva minute pentru a se limpezi.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere. Pentru informații suplimentare, suntem disponibili la numerele de telefon 0263.21.31.17 și 0372.74.24.78.







