Redeschiderea sediului Băncii Comerciale Române (BCR) din Mioveni a avut loc marți, 10 noiembrie, în prezența primarului Aurel Costache și a viceprimarului Ciprian Țurlea. Sediul este amplasat pe bulevardul „Dacia”, la parterul blocului L10.
În interior, clienții pot admira fotografii inedite ce surprind repere importante ale orașului. Printre acestea se numără o imagine cu lingura uriașă din lemn, care a intrat în Cartea Recordurilor Guinness, având dimensiuni de 17,79 metri lungime și 1,50 metri lățime. Aceasta a fost realizată de meșterul popular Ion Rodoș și fiul său, Gheorghe Rodoș, în doar 14 zile.
Decorul include motive tradiționale populare și sigla orașului, iar alte fotografii expuse ilustrează uzina Automobile Dacia, un simbol al industriei auto românești și al dezvoltării economice a localității. De asemenea, este prezentat Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu”, una dintre cele mai reprezentative instituții de învățământ din Mioveni.
La eveniment au fost prezenți și alți invitați, printre care Cristina Nicoleta Pandelica, director de grup retail în cadrul BCR, Ion Glisca, președintele PJIMM Argeș și Dumitru Voiculescu, directorul liceului menționat.








