Un bărbat de 32 de ani din comuna Merișani a fost arestat preventiv după ce nu a respectat un ordin de protecție impus de instanță. Incidentul a avut loc în noaptea dintre 2 și 3 noiembrie, când polițiștii au fost alertați printr-un sistem de monitorizare electronică care a detectat îndepărtarea acestuia de dispozitivul de supraveghere.
La fața locului, agenții Secției de Poliție Rurală Bascov l-au identificat pe bărbat, care se afla sub control judiciar și avea obligația de a menține o distanță de siguranță față de mama sa, persoana protejată. Verificările au confirmat nerespectarea măsurilor stabilite de instanță.
În urma probelor adunate, bărbatul a fost reținut inițial pentru 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Pitești. Acesta a decis arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile, în cadrul unui dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecție.








