Sportiva Mihaela Mih-Dehelean de la CS Unirea Alba Iulia a reușit, recent, să obțină al treilea titlu de campion național la culturism și fitness, în cadrul unei noi ediții a campionatelor desfășurate la Sibiu.
„Trei. Un număr, o trăire, o ridicare din abis. Am devenit pentru a treia oară campion național. O bucurie, o onoare, un drum din care se văd doar luminile rampei și se aud doar aplauzele. În realitate, a fost o coborâre în infern și apoi o ridicare în Olimp. A fost o luptă cu fiecare îndoială, cu fiecare neputință, cu fiecare lacrimă care îmi spunea că durerea nu e trecătoare.”
„Am reușit și vreau să îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru îngăduință, antrenorului meu Călin Brehaita pentru pregătirea exemplară, familiei mele pentru toleranță și CS Unirea Alba Iulia, domnului director executiv Corneliu Mureșan pentru susținere! Am demonstrat că se poate. Continuăm…” a transmis Mihaela Mih-Dehelean.
Medalia obținută este extrem de importantă pentru selecționarea sportivei noastre la Campionatul Mondial, programat pentru luna noiembrie 2025.
La începutul lunii mai, Mihalea a participat la Campionatul European, reușind să se califice în finala acestei competiții importante. Astfel, medalia de aur de la campionatul național vine după o perioadă extrem de dificilă și încărcată pentru sportiva noastră.
„M-am calificat aseară în finala Campionatului European. O seară de mai, care dovedește încă o dată că marea performanță nu este o întâmplare, un context favorabil sau o chestiune dominată de noroc. Aș dori să vă povestesc despre fiecare zi de antrenament în care am fost obligată să fiu mai bună decât în ziua precedentă. Să vă povestesc cât a fost de dificil să nu renunț, să vă spun despre fiecare versiune a mea care îmi spunea că nu e posibil.”
„Ceea ce am realizat aseară arată că nu poate exista un destin excepțional cu sacrificii mici sau cu întâmplări banale. Greutatea steagului României nu se transformă niciodată în kilograme, ci în timpul pe care speri că poți să îl îmbraci în roșu, galben și albastru.”
„Asta am reușit să fac, să îmbrac timpul în culorile țării mele, să dau nume unui vis, să arăt lumii că excelența poartă nume românesc.”