La doar cinci ani după Revoluția din 1989, am fost martorul unui moment de transformare istorică, când televizorul familiei a devenit centrul atenției pentru toți cei adunați în cameră. Era o perioadă de incertitudine, în care mulți nu știau exact ce se schimbă. Acum, privind înapoi, îmi dau seama că această ambiguitate a fost trăită și de adulții din acea vreme.
Îmi amintesc clar alegerile prezidențiale din 2000, când Ion Iliescu și Corneliu Vadim Tudor s-au luptat pentru voturile cetățenilor. Deși eu nu aveam drept de vot, divizarea societății era evidentă și rămâne o temă actuală și în zilele noastre, mai ales după alegerile din mai 2025.
Nu voi analiza dacă Revoluția a fost o lovitură de stat sau nu, ci voi sublinia cum, în fața alegerilor, mulți români au ales "răul cel mai mic" reprezentat de Iliescu, în contextul unei societăți care căuta să își găsească identitatea într-o libertate recent câștigată.
Este ușor să judecăm deciziile din trecut, dar este important să ne imaginăm ce ar fi simțit tinerii din acel timp, care au fost brusc puși în fața unei alegeri majore, fără a avea experiența necesară. Aceștia nu au cunoscut niciodată opresiunea și, prin urmare, nu pot înțelege pe deplin frica de schimbare resimțită de cei care au trăit sub un regim autoritar.
Percepția despre schimbare era diferită pentru cei care au trăit în opresiune, unde alegerea răului familiar era o reacție naturală în fața incertitudinii. În acest context, speranța că "răul cel mai mic" s-ar putea transforma în bine era o iluzie.
Dacă societatea ar fi avut ocazia să își vindece rănile printr-un proces de justiție și responsabilizare, poate că astăzi am fi fost într-o situație diferită. Cu toate acestea, lipsa acestor măsuri a lăsat un gol care persistă chiar și după 35 de ani.
Moartea lui Ion Iliescu ar putea marca începutul unei noi etape în această căutare a vindecării, lăsând în urmă un simbol controversat al unei perioade tumultoase din istoria României.
