În fiecare an, pe 7 august, credincioșii ortodocși români o pomenesc pe sfânta Teodora de la Sihla, o figură emblematică a spiritualității românești.
Născută în jurul anului 1650 în satul Vânători, județul Neamț, Teodora provenea dintr-o familie de boieri, tatăl ei având un rang înalt în comunitate. La insistențele părinților, ea a acceptat să se căsătorească, însă nu a avut copii. La aproape 30 de ani, a decis să îmbrățișeze viața monahală, alegere pe care a făcut-o și soțul ei, care s-a călugărit ulterior.
Teodora a început călătoria sa spirituală la Schitul Vărzărești, unde a adoptat regulile evanghelice de sărăcie, curăție și ascultare. După ce schitul a fost atacat și distrus de turci, ea și câțiva ucenici s-au retras în munți, unde au construit un altar și au stat timp de zece ani, dedicându-se rugăciunii și postului.
Sub îndrumarea duhovnicului Pavel, Teodora s-a stabilit în apropierea schitului Sihla, într-o chilie și o peșteră care îi poartă numele. Aici a trăit mulți ani în solitudine, hrănindu-se cu plante și fructe de pădure. Această viață austera a ajutat-o să dobândească daruri spirituale remarcabile, inclusiv darul rugăciunii și al facerii de minuni.
La sfârșitul vieții, ea a cerut lui Dumnezeu să fie împărtășită, ceea ce s-a și întâmplat. Moartea sa a fost urmată de o recunoaștere rapidă a vieții sale sfinte, iar moaștele ei au fost păstrate cu venerație timp de aproape un secol în peștera de la Sihla.
După 1830, moaștele au fost transferate familiei Sturza și ulterior donate Mănăstirii Pecersca din Kiev, unde se află și astăzi. Sfânta Teodora a fost canonizată în 1992 de Biserica Ortodoxă Română, fiind sărbătorită anual pe 7 august.
