Nicușor Dan își afirmă sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană

Nicușor Dan își afirmă sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană

Cei doi șefi de stat au programate convorbiri tete-a-tete, precum și sesiuni în plenul delegațiilor, urmate de o conferință de presă comună.

În plus, este prevăzută o întâlnire cu elevii olimpici din Republica Moldova.

Ulterior, Nicușor Dan va depune o coroană de flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.

La ora 18:00, președintele României va avea o întrevedere cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, și cu prim-ministrul moldovean, Dorin Recean, urmând să participe apoi la un dineu oficial oferit de președinta Maia Sandu.

Nicușor Dan: Aderarea Republicii Moldova, o prioritate pentru Chișinău și București

România își reafirmă sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, a subliniat marți, la Chișinău, președintele Nicușor Dan, exprimându-și optimismul că cetățenii acestei țări vor menține direcția europeană la alegerile parlamentare din toamnă.

„Proiectul cel mai important al Republicii Moldova este aderarea la Uniunea Europeană, aveți aici sprijinul nostru”, a afirmat șeful statului, în cadrul conferinței de presă comune cu președinta Maia Sandu.

„Mă bucur să mă aflu astăzi la Chișinău, în prima mea vizită oficială în calitate de Președinte al României. Sunt aici pentru a reconfirma sprijinul cuprinzător, sincer și constant al României pentru Republica Moldova, într-un moment crucial al parcursului său european”, a adăugat Nicușor Dan.

El s-a arătat optimist că, în data de 28 septembrie, când vor avea loc alegerile parlamentare, cetățenii Republicii Moldova vor avea spiritul civic necesar pentru a susține direcția europeană pe care țara și-a construit-o.

De asemenea, șeful statului a invitat-o pe Maia Sandu să efectueze o vizită în România.

Informatii preluate si adaptate din: Stirile PROTV
Etichete: aderare Chișinău Maia Sandu Nicușor Dan Uniunea Europeană
Autor: Paraschiv Dumitru