Doar 29% din firmele participante la studiu au declarat că sunt optimiste în privința perspectivelor lor de creștere pe piața chineză în următorii doi ani.
Companiile europene din China reduc costurile
Companiile europene din China își reduc costurile și planurile de investiții, în contextul încetinirii economiei și al concurenței acerbe, care a condus la o scădere a prețurilor. Dificultățile lor reflectă problemele cu care se confruntă a doua economie mondială, afectată de criza prelungită din sectorul imobiliar, care pune presiune pe cheltuielile de consum. De asemenea, atât SUA, cât și Europa își exprimă nemulțumirea față de majorarea exporturilor chineze.
„Situația s-a deteriorat în multe domenii cheie”, se afirmă în raportul pe 2025 al Camerei de Comerț a Uniunii Europene din China, care a intervievat 503 companii între 15 ianuarie și 15 februarie 2025, înainte de anunțul președintelui Trump privind taxele vamale.
Companiile chineze, care beneficiază adesea de subvenții guvernamentale substanțiale, au investit excesiv în anumite industrii, precum cea a vehiculelor electrice (EV), iar capacitatea fabricilor depășește cu mult cererea. Supracapacitatea a dus la un război feroce al prețurilor, afectând profiturile și determinând firmele să se extindă pe piețele externe.
Impactul asupra pieței europene
În Europa, aceste evoluții au sporit temerile că majorarea importurilor din China ar putea submina activitatea propriilor fabrici și ar putea crește șomajul. Anul trecut, UE a impus taxe vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice din China, afirmând că Beijingul subvenționează incorect producția EV.
„Cred că există o percepție clară că beneficiile comerțului bilateral și ale relațiilor de investiții nu sunt distribuite într-o manieră echitabilă”, a declarat Jens Eskelund, președintele Camerei de Comerț a Uniunii Europene din China. Acesta a salutat eforturile Beijingului de a crește cheltuielile de consum, dar a subliniat că Guvernul trebuie să ia măsuri pentru a se asigura că majorarea aprovizionării nu depășește creșterea cererii.
Gradul actual de impredictibilitate afectează încrederea companiilor, diminuând optimismul cu privire la viitorul afacerilor, a explicat Eskelund. El a menționat taxele vamale americane și recentele evoluții din UE ca surse de îngrijorare.
Predictibilitatea și stabilitatea pieței au făcut din China o destinație atractivă, iar companiile au obținut profituri ridicate. Totuși, zilele profiturilor mari și ale fondurilor substanțiale în conturile bancare cu efort redus par să fi apus, iar firmele depun eforturi considerabile pentru a obține profituri, susține Eskelund.
Raportul evidențiază creșterea temerilor privind reglementările netransparente și imprevizibile ale Beijingului. Companiile se plâng că, în unele industrii, intervenția politică crescută îngreunează operațiunile. Turbulențele sunt observate în aproape toate domeniile de activitate, conform raportului.
Mai puțin de 40% dintre firmele europene intenționează să-și majoreze investițiile în China anul acesta - un nivel record scăzut - iar jumătate dintre acestea se pregătesc să reducă costurile, ceea ce ar putea conduce la concedieri.
O parte din investiții sunt acum redirecționate către Europa, iar firmele își ajustează lanțurile de aprovizionare, având în vedere riscurile geopolitice.