Documentul, intitulat "Raportul de diagnostic al Educaţiei şi Cercetării din România. Realizările prezente şi implicaţii pentru noi reforme în domeniu (Raportul QX)", este asumat de ministrul Daniel David, nefiind un document oficial al Guvernului sau al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
Ministrul a subliniat că învăţământul preuniversitar obligatoriu — preşcolar, primar, gimnazial şi liceal — trebuie să transfere, prin educaţie, cele opt competenţe cheie, astfel încât absolvenţii să devină buni specialişti, cetăţeni responsabili şi oameni împliniţi.
Educaţia antepreşcolară trebuie generalizată şi regândită pentru a asigura prerechizitele necesare învăţământului obligatoriu. Absolvenţii trebuie să se poată integra eficient pe piaţa muncii (nivelul 3 de calificare după clasa a XI-a, respectiv nivelul 4 după absolvirea liceului) şi/sau să-şi continue studiile la nivel postliceal şi/sau universitar.
Formarea resurselor umane trebuie să se facă în contextul asimilării eficiente a competenţelor, accentuând în acelaşi timp înţelegerea modalităţii de generare ştiinţifică a cunoştinţelor declarative şi procedurale. Aceste aspecte sunt considerate esenţiale, în special pentru învăţământul superior, pentru a dezvolta competenţele necesare învăţării pe parcursul vieţii, având în vedere riscurile pseudocunoaşterii.
Documentul subliniază că sistemul naţional de învăţământ superior trebuie să aibă ca scop formarea de resurse umane înalt calificate (calificările 5/6 — licenţă; 7 — master; 8 — doctorat), care să îşi păstreze şi să îşi dezvolte competenţele prin învăţare continuă.
„Calificările 5/6 ar trebui să genereze o conexiune directă cu piaţa muncii existentă, mai specifică în domeniile vocaţionale, iar calificările de nivel 7/8 ar trebui să accentueze specializările, dinamizând astfel noi segmente ale pieţei muncii”, se arată în raport.
Formarea resurselor umane trebuie să se realizeze în contextul generării şi utilizării celor mai avansate cunoştinţe ştiinţifice, asigurându-se astfel că absolvenţii nu rămân prizonierii cunoaşterii asimilate în timpul studiului, ci pot înţelege modalitatea de generare a acestei cunoaşteri.
Documentul evidenţiază, de asemenea, că România produce prea puţină cunoaştere în cadrul sistemului naţional de Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CDI), având o arhitectură depăşită, fragmentată, care nu atrage resurse internaţionale semnificative. Aceasta este vulnerabilă la brain drain și nu satisface nevoile dezvoltării naţionale.
Resursa umană din CDI este demotivată și angajată uneori necompetitiv. Reformele propuse vizează o arhitectură a sistemului naţional de CDI care să includă actori diverşi cu misiuni diferite, coordonându-se pentru a genera cunoaştere cumulativă eficientă, fără suprapuneri care să consume resurse.
Prin aceste reforme, se speră ca resursa umană să devină mai competitivă şi mai bine finanţată, iar sistemul naţional de CDI să genereze cunoaştere ştiinţifică avansată, având un impact semnificativ asupra inovaţiilor tehnologice şi culturale.
