Langoșul este o gustare populară, îndrăgită în România, cu rădăcini adânci în bucătăria maghiară. Deși astăzi îl găsim prăjit în ulei, povestea lui începe în cuptoarele de cărămidă, unde gospodinele coceau pâinea și preparau aceste delicii aproape de flacără.
Originea langoșului provine din cuvântul maghiar "láng", care înseamnă flacără. Inițial, langoșul era preparat rapid din aluatul folosit pentru pâine, fiind o recompensă caldă pentru familie. Cu dispariția cuptoarelor tradiționale, rețeta s-a adaptat, înlocuind focul cu prăjirea în ulei.
Trucuri pentru un aluat moale sunt esențiale. Langoșul tinde să devină tare rapid, așa că se recomandă adăugarea de cartofi fierți sau lactate, cum ar fi smântâna sau iaurtul, în aluat. Aceste ingrediente ajută la menținerea umidității și la obținerea unei texturi pufoase.
Rețeta originală pentru 6-8 langoși mari necesită 500 de grame de făină, 20 de grame de drojdie proaspătă, o linguriță de zahăr și 150 de mililitri de lapte și apă călduță. Secretul constă și în adăugarea a 100 de grame de smântână sau iaurt, plus o linguriță de sare.
Începem prin activarea drojdiei, amestecând-o cu zahărul și laptele călduț. După 15 minute, amestecăm făina cu sarea, adăugăm drojdia activată, apa, smântâna și uleiul, frământând timp de 10 minute pentru a obține un aluat elastic.
După ce aluatul a crescut, porționăm și întindem fiecare bucată, având grijă să nu folosim făină pe masă, ci ulei. Prăjim langoșii în ulei bine încins, testând temperatura cu o bucată mică de aluat.
Greșeli frecvente la preparare includ utilizarea excesivă de făină sau prăjirea în ulei rece, care pot duce la langoși tari sau grei. Este important să ne asigurăm că drojdia este activă și că lichidele folosite sunt doar călduțe.
Servirea langoșilor se face de obicei cu brânză, smântână și usturoi, dar există și variante umplute. Langoșii se consumă cel mai bine imediat ce sunt prăjiți, dar aluatul poate fi păstrat la frigider pentru câteva zile, fiind ideal pentru prăjiri rapide ulterioare.
