Nașterea Maicii Domnului reprezintă prima mare sărbătoare din noul an bisericesc, care a început pe 1 septembrie. Deși acest eveniment nu este menționat în Biblie, sursele apocrife oferă detalii despre viața timpurie a Fecioarei Maria. Una dintre cele mai importante lucrări în acest sens este Protoevanghelia lui Iacov, datând din secolul al II-lea, care, deși nu este considerată canonică, oferă informații relevante.
Tatăl Fecioarei Maria, Ioachim, provenea din seminția lui Iuda, iar mama sa, Ana, era fiica preotului Matthan. Aceștia erau strămoși ai regelui David și ai lui Aaron, împlinind astfel proorocia conform căreia Mesia va avea o descendență regală și preoțească. Fiind lipsiți de copii, Ioachim și Ana au fost adesea criticați, considerându-se că nu au fost binecuvântați de Dumnezeu. Totuși, ei nu și-au pierdut credința și au continuat să se roage cu speranța că vor avea un copil.
Tradiția spune că, după o perioadă de neplăceri publice, Ioachim și Ana s-au retras pentru a se ruga și a posti. În timpul acestei perioade, îngerul Gavriil le-a vestit că rugăciunile lor au fost ascultate și că vor avea un copil, care va fi umplut de Duhul Sfânt.
Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului marchează, de asemenea, schimbarea anotimpurilor, semnalizând trecerea de la vară la toamnă. Este un moment în care se desfășoară târguri și iarmaroace, iar activitățile agricole, precum culegerea fructelor și recoltarea cerealelor, încep să fie realizate.
Fecioara Maria este venerată ca o divinitate feminină în tradiția românească, fiind invocată pentru diverse nevoi, de la ajutor în căsătorie până la protecție împotriva răului. Ea simbolizează sfințenia, ascultarea și smerenia, având un rol esențial în viața spirituală a credincioșilor.
