Ion Iliescu, figura proeminentă a politicii românești postdecembriste, a decedat pe 5 august 2025, la vârsta de 95 de ani. A fost primul președinte al României după Revoluția din 1989, lăsând în urmă o moștenire controversată, ce reflectă tranziția tumultoasă a țării către democrație.
Deși a fost o personalitate centrală în istoria recentă a României, puțini își amintesc că Iliescu a fost și deputat de Vrancea între 1980 și 1985, reprezentând circumscripția electorală Odobești. Campania sa electorală din acea perioadă a fost organizată în stil comunist, cu întâlniri regizate pentru a asigura prezența oamenilor muncii.
Iliescu a fost membru al Marii Adunări Naționale timp de 28 de ani, începând cu 1957, iar după căderea regimului Ceaușescu a devenit liderul Frontului Salvării Naționale și a fost ales președinte în 1990. A condus România în trei mandate, având un rol esențial în înființarea Partidului Social Democrat (PSD).
Un moment notabil din cariera sa a avut loc pe 24 ianuarie 2001, când a ținut un discurs controversat la Vrancea, în fața demnitarilor, criticând organismele internaționale și politicile de privatizare, provocând reacții negative din partea partenerilor occidentali.
Pe parcursul vieții sale, Iliescu a fost implicat în diverse controverse, fiind judecat în 2025 pentru crime împotriva umanității în legătură cu evenimentele din 1990. În același an, Tribunalul București i-a anulat titlul de revoluționar, subliniind implicarea sa în structurile Partidului Comunist Român.
Ion Iliescu a fost o personalitate complexă, a cărei carieră a fost marcată de contradicții. Deși a fost un lider carismatic, opiniile sale și acțiunile au generat diviziuni în societatea românească. La 95 de ani, a lăsat în urmă o moștenire ce va fi studiată și dezbătută în continuare.
