Documentele recent făcute publice din arhivele fostei Securități detaliază amploarea supravegherii învățământului din județul Vrancea în ultimele luni ale regimului comunist. Un raport al Inspectoratului Județean Vrancea al Ministerului de Interne menționează 9 informatori și 270 de „persoane de sprijin”, dintre care 64 erau cadre didactice.
Aceste planuri vizează nu doar profesorii, ci și elevii, internatele, taberele școlare, cofetăriile și discotecile. Documentele, publicate recent, subliniază o componentă mai puțin cunoscută a istoriei recente din Vrancea: încercarea aparatului represiv de a-și extinde rețeaua informativă în mediul educațional.
Un document important din 3 ianuarie 1989 evidențiază obiectivele Serviciului I, care includeau „apărarea tineretului de influențele nocive”. În județul Vrancea existau 5 licee, 58 de școli cu clasele I-X, 103 școli cu clasele I-VIII și 257 de grădinițe, toate fiind ținte ale supravegherii.
În acest context, termenul „persoană de sprijin” se referă la surse folosite pentru colectarea de informații din anumite medii, iar documentele sugerează o intenție de extindere a rețelei de informatori în 1989.
Planurile includeau recrutarea unor surse din locuri frecventate de tineri, precum cofetării și discoteci, dar și din rândul tinerilor care vizionau filme acasă. De asemenea, erau urmărite grupuri de elevi considerati „problema”, inclusiv cei cu absențe sau cu preocupări religioase.
Supravegherea depășea sala de clasă, incluzând verificări lunare în internate și tabere școlare, unde erau căutate situații care ar putea genera „stări de spirit negative”. Documentele arată că Securitatea încerca să-și adapteze acțiunile în funcție de evoluția socială și culturală a tinerilor, demonstrând o politică de control extrem de extinsă.
Aceste dezvăluiri subliniază o parte întunecată a istoriei educației din România, evidențiind modul în care regimul comunist a încercat să-și exercite influența asupra tineretului prin metode de supraveghere și recrutare clandestină.
