Dimitrie Brândză, născut pe 10 octombrie 1846 în Bivolu, Botoșani, a fost un important medic și botanist român, recunoscut ca membru titular al Academiei Române. A murit pe 3 august 1895, la Slănic-Moldova, lăsând în urmă o moștenire deosebită în domeniul botanicii.
După finalizarea studiilor la Academie Mihăilene, Brândză a absolvit Facultățile de Științe Naturale și Medicină la Universitatea din Paris, obținând doctoratul în 1869. Activitatea sa profesională a început la Universitatea din Iași, unde a fost medic și profesor de botanică, devenind custode al Muzeului de medici și naturaliști.
În 1874, Brândză s-a mutat la Universitatea din București, unde a contribuit la dezvoltarea colecției botanice a instituției. În 1875, a fost ales membru al Societății Geografice Române, iar patru ani mai târziu a obținut aprobarea pentru înființarea unei secții botanice la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.
Pasiunea sa pentru botanică s-a concretizat în 1882, când a devenit profesor de botanică la o nouă catedră în cadrul Universității. A scris numeroase lucrări, inclusiv manuale de zoologie și botanică. În 1884, un incendiu a distrus colecția de plante de la Muzeul de Istorie Naturală, ceea ce a determinat guvernul să aloce fonduri pentru înființarea unei grădini botanice la Cotroceni.
Brândză a fost, de asemenea, preocupat de sănătatea publică, publicând studii despre utilizarea plantelor în medicină. A murit la vârsta de 49 de ani, dar contribuțiile sale la știință și educație continuă să fie recunoscute și astăzi.
