Accident grav pe E85 între Urechești și Popești, trafic blocat

Accident grav pe E85 între Urechești și Popești, trafic blocat

Ultima oră

(Update) VIDEO | Trafic blocat pe E85, între Urechești și Popești. A avut loc o coliziune între două autoturisme și un TIR. Patru persoane au fost transportate la UPU.

Distribuie:

| Ziarul de Vrancea

28 ian 2024, 12831 vizualizări

VIDEO transmis de la locul accidentului de către un cititor al Ziarului de Vrancea. Mulțumim!

I.P.J. Vrancea, 26.01.2024, ora 16.06: Prin apel 112, s-a sesizat că, la ieșirea din Urechești spre Popești, a avut loc o coliziune între două autoturisme și un TIR. La fața locului au ajuns echipaje de ambulanță și poliție. Traficul este blocat pe ambele sensuri. Conform primelor informații, doi minori și doi adulți au fost răniți ușor.

ISU Vrancea, 26.01.2024, ora 16.10: În urmă cu puțin timp, trei echipaje din cadrul ISU Vrancea au intervenit cu modulul SMURD și o autospecială de intervenție la un eveniment rutier produs pe DN2 E85, între localitățile Urechești și Popești. În urma accidentului, au fost evaluate cinci persoane, dintre care patru au fost preluate de ambulanțele SMURD și SAJ și transportate la spital, cea de-a cincea persoană refuzând transportul la o unitate medicală.

Știre actualizată 26 ianuarie 2024, ora 16:20, IPJ Vrancea: Se circulă alternativ pe sensul Focșani - București.

Știre actualizată 26 ianuarie 2024, ora 16:39, IPJ Vrancea: Traficul se desfășoară normal.

Știre actualizată 26 ianuarie 2024, ora 17:24, Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea: Astăzi, în jurul orei 15:00, dispeceratul SAJ Vrancea a primit o solicitare pentru a interveni în cazul unui accident rutier pe Drumul Național (DN) 2 - E85, pe raza localității Urechești. Spre caz au fost direcționate două ambulanțe de tip B ale SAJ Vrancea și o ambulanță SMURD. La locul accidentului s-au identificat cinci victime conștiente, care prezentau traumatisme. Una dintre victime a refuzat transportul la spital, iar celelalte au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Focșani, după ce le-au fost acordate îngrijiri la locul solicitării.

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol, dacă precizați sursa și inserați vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Informatii preluate si adaptate din: Ziarul de Vrancea
Etichete: accident ambulanță E85 ISU Popești trafic UPU Urechești
Autor: Radulescu Mihai