URSUL ÎN APROPIEREA LOCUINȚELOR… Autoritățile vasluiene s-au mobilizat după ce locuitorii din satul Lunca, comuna Gherghești, au observat un urs pe dealurile din apropiere, la mai puțin de 200 de metri de locuințele lor. Un echipaj de jandarmi a fost trimis la fața locului cu scopul de a speria animalul, astfel încât să se îndepărteze de sat și să evalueze situația.
Dacă va fi necesar, forțele de ordine vor fi suplimentate, iar specialiștii Asociației Județene pentru Vânătoare și Pescuit vor fi chemați pentru a evalua opțiunile de tranchilizare și relocare a ursului.
Oamenii din localitate sunt surprinși de această întâlnire neașteptată. „Nu am crezut că voi trăi să văd un urs plimbându-se și la noi, în Gherghești. Nu părea deranjat de oameni și își vedea de treburile lui. Am auzit că ar fi atacat o crescătorie de porci și ar fi omorât unul, dar nu pot confirma acest lucru”, afirmă cetățenii din Gherghești.
Prezența ursului în județul Vaslui a devenit tot mai frecventă încă de anul trecut. Animalele au fost observate în diferite zone, ceea ce sugerează că nu este vorba de un singur exemplar. În plus, în urmă cu câteva luni, în comuna Gârceni, un urs a provocat daune după ce a atacat o gospodărie situată la marginea satului și o stupină.