Sărbătoarea hramului bisericii Sfântul Ilie aduce bucurie la Huși

Sărbătoarea hramului bisericii Sfântul Ilie aduce bucurie la Huși

Sfântul Ilie, recunoscut pentru minunile sale și ca aducător de ploi în perioadele de secetă, este ocrotitorul uneia dintre cele mai îndrăgite biserici din Huși. Mâine, pe 20 iulie, orașul va celebra din nou această sărbătoare. Sâmbătă seara, în biserica din lemn păstorită de părintele Vladimir Beregoi, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Ignatie, va oficia slujba Vecerniei Mari și a Litiei, alături de un sobor de preoți.

De ziua hramului, sunt așteptați hușeni din toate colțurile orașului pentru a participa la Sfânta Liturghie. Această sărbătoare are o semnificație deosebită pentru comunitate, mai ales în anii în care ploaia este rară, agricultorii având încredere în ajutorul lui Sfântul Ilie. De altfel, în jurul datei de 20 iulie, precipitațiile sunt frecvente, adesea însoțite de tunete și fulgere.

Ilie este, de asemenea, un personaj central în tradiția religioasă, fiind venerat de iudaism, islamism și creștinism. Conform credinței populare, el este stăpânul norilor și al trăsnetelor, iar sărbătoarea sa marchează miezul verii pastorale. De asemenea, se consideră că Sfântul Ilie hotărăște furtunile și vremea, iar în această zi, oamenii consumă primele roade ale verii, precum merele și strugurii.

Printre tradiții se numără și „retezatul stupilor”, o practică specifică apicultorilor care recoltează mierea de albine în această zi. Astfel, sărbătoarea Sfântului Ilie este un moment de bucurie și recunoștință pentru roadele naturii și pentru binecuvântările primite.

Informatii preluate si adaptate din: Vremea noua
Etichete: biserica credințe Huși sărbătoare Sfântul Ilie tradiții populare
Autor: Radulescu Mihai