Gheorghe Mironescu (28 ianuarie 1874 - 9 octombrie 1949) a fost un politician de marcă al României interbelice, cunoscut în special pentru contribuția sa la reinstaurarea regelui Carol al II-lea pe tron. Originar din Vaslui, Mironescu a avut o carieră remarcabilă, devenind de două ori prim-ministru și membru important al Partidului Național Țărănesc.
A crescut într-o familie modestă din Vaslui, unde a fost influențat de tradițiile locale și aspirațiile intelectuale ale comunității. A studiat la Liceul Național din Iași și a continuat studiile la Universitatea din București, absolvind atât Litere și Filosofie, cât și Dreptul. A obținut titlul de Doctor în Drept la Paris, ceea ce i-a conferit un prestigiu considerabil la întoarcerea în țară.
Mironescu a început cariera politică în Partidul Conservator, dar a trecut ulterior la Partidul Conservator-Democrat, unde a fost influențat de Take Ionescu. A fost un susținător al intrării României în Primul Război Mondial de partea Antantei, considerând că aceasta va duce la unirea teritoriilor locuite de români.
După Marea Unire, Mironescu a devenit o figură proeminentă în Partidul Național-Țărănesc, fiind ales în Parlament. A fost un promotor al ordinii și colaborării strânse cu Casa Regală, având divergențe cu colegii mai orientați spre stânga din partid.
În contextul crizei politice din 1930, Mironescu a fost numit prim-ministru, având misiunea de a organiza întoarcerea lui Carol al II-lea pe tron. Sub conducerea sa, Parlamentul a votat anularea actului de renunțare la tron semnat de Carol în 1926, iar ceremonia de înscăunare a avut loc pe 8 iunie 1930. Cu toate acestea, mandatul său a fost scurt, durând doar o săptămână, după care a fost rechemat Iuliu Maniu la conducere.
Chiar și după demisie, Mironescu a continuat să joace un rol important în politica externă a României, rămânând ministru de Externe. Activitatea sa a influențat semnificativ evoluția României în perioada interbelică, iar figura sa rămâne una complexă și controversată în istoria țării.
