Învățământ: La examenul de titularizare din județul Vaslui, un număr semnificativ de candidați au ales să se retragă din cauza dificultății subiectelor. Conform datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, 72 de persoane au abandonat examenul, dintre care 66 din motive personale și 6 din motive medicale.
De asemenea, 109 candidați nu s-au prezentat deloc la concurs. În total, au fost evaluate 511 lucrări, în condițiile în care numărul total de candidați înscriși era de 692. Examenul s-a desfășurat fără incidente în două locații: Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” și Liceul Teoretic “Emil Racoviță”.
Evaluarea lucrărilor va fi realizată digitalizat în centre specializate pe discipline la nivel național. Primele rezultate ale probei scrise vor fi disponibile pe 22 iulie, atât la sediile inspectoratelor școlare, cât și pe site-ul dedicat. Contestațiile pot fi depuse în aceleași zile, până la orele stabilite de fiecare inspectorat.
Rezultatele finale vor fi afișate pe 30 iulie. Repartizarea candidaților pe posturile didactice vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată va avea loc între 31 iulie și 1 august, în funcție de mediile obținute. Este necesar ca pentru titularizare, candidații să obțină minimum nota 7 la proba scrisă și la inspecția specială, iar pentru suplinire, minimum nota 5.