Un weekend plin de adrenalină la Ocnele Mari: sezonul moto se deschide cu un show spectaculos

Un weekend plin de adrenalină la Ocnele Mari: sezonul moto se deschide cu un show spectaculos

Sâmbătă, 7 iunie, stațiunea Ocnele Mari din județul Vâlcea se transformă în centrul pasionaților de motociclete, marcând deschiderea oficială a sezonului moto. Acest eveniment, organizat de Ride the Vibe Vâlcea, promite un spectacol plin de adrenalină, cu concursuri, paradă moto, muzică și multe surprize.

Vor participa motocicliști profesioniști și amatori din toate colțurile țării, iar atmosfera va fi animată de demonstrații de cascadorie, zone de relaxare și opțiuni variate de agrement.

Ocnele Mari oferă vizitatorilor posibilitatea de a îmbina pasiunea pentru motociclism cu momente de relaxare: intrări la salină, ștranduri cu apă sărată, pensiuni primitoare, mâncare delicioasă și o gamă largă de activități recreative, inclusiv echitație.

„Indiferent dacă sunteți sau nu motocicliști, vă așteptăm la Ocnele Mari! Accesul este facil, vin oameni din toată țara, iar oferta este variată: mâncare, băutură cu moderație, muzică, cascadorii, băi în ștrand și pensiuni cu servicii excelente. Vâlcea dă startul sezonului moto cu un eveniment deosebit,” a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

Programul zilei:

  • Parada motocicliștilor – va începe de la intrarea în Ocnele Mari, având oprire la Salină și continuând până în Parcul din Ocnița.
  • Concursuri și demonstrații moto – se vor desfășura în parcarea Ștrandului Alb-Albastru din Ocnița, între orele 12:00 și 17:00. Vor fi premii, activități tematice și momente spectaculoase.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Vâlcea, Clubul Sportiv Vâlcea 1924 și Primăria Ocnele Mari, având sprijinul unor companii locale.

Informatii preluate si adaptate din: Ziarul de Valcea
Etichete: adrenalină distracție eveniment Vâlcea familie motocicliști Ocnele Mari relaxare sezon moto sporturi moto
Autor: Radulescu Mihai