Un incendiu a izbucnit în această seară în pădurile din localitatea Câineni, în zona Mănăstirii Boia, provocând mobilizarea echipajelor de pompieri din cadrul Stației de Pompieri Brezoi, alături de voluntarii Serviciului pentru Situații de Urgență Câineni.
Conform primelor date furnizate de autorități, echipajele de intervenție au descoperit trei focare active. Unul dintre acestea afectează o suprafață de aproximativ un hectar.
Incendiul a fost raportat într-o zonă care a mai fost afectată de probleme similare, având în vedere că un focar similar a fost înregistrat în apropierea aceleași zone pe 19 septembrie 2026.
Pompierii și echipele de intervenție continuă să lucreze pentru a controla situația. Acțiunile de stingere a incendiului sunt în curs de desfășurare, iar informații suplimentare vor fi comunicate pe măsură ce intervenția progresează.







