În România, un enunț frecvent auzit este că „IMM-urile reprezintă coloana vertebrală a economiei”. Totuși, realitatea sugerează o altă poveste. Atunci când această coloană vertebrală este lăsată să se fragmenteze sub presiunea sistemului, devine evident că susținerea din partea statului este insuficientă.
Este esențial ca o coloană vertebrală să fie protejată și întreținută. În schimb, în România, observăm un proces constant de erodare a acesteia.
IMM-urile nu solicită recunoaștere publică sau favoruri, ci doar un mediu de afaceri echitabil și previzibil. În loc de sprijin, acestea se confruntă cu o povară fiscală tot mai mare, reglementări impuse fără consultare și o birocrație care pare să le penalizeze existența.
În ultimii 15 ani, IMM-urile au suportat un regim fiscal din ce în ce mai constrângător, fără un sprijin real din partea autorităților. Deși contribuțiile lor la bugetul de stat sunt semnificative, sunt tratate ca surse de venit pentru guvern, nu ca parteneri în dezvoltarea economică. Măsurile punitive s-au acumulat, generând o listă lungă de dificultăți:
- Creșterea impozitului pe dividende cu 60%;
- Aplicarea CASS pe dividende, îngreunând accesul la profit;
- Reducerea plafonului pentru microîntreprinderi fără alternative clare;
- Implementarea sistemelor e-Factura, e-TVA, e-Transport fără sprijin tehnologic adecvat;
- Amenințări de amenzi disproporționate, aplicate arbitrar.
Între toate aceste provocări, multe IMM-uri continuă să reziste. Acestea avansează, dar cu o coloană vertebrală tot mai încovoiată, nu din lipsă de competență, ci din cauza unui sistem care le este ostil din start.
În România, micii antreprenori sunt percepuți ca suspecți de evaziune fiscală până la proba contrarie. Aceștia se văd nevoiți să suporte costuri duble: taxe către stat și cheltuieli pentru servicii private, având în vedere lipsa de suport din partea statului. Sistemul public de sănătate este adesea inaccesibil sau ineficient, iar educația privată devine singura opțiune, toate acestea fiind plătite din veniturile generate de acești antreprenori, care sunt considerați suspecți.
Acest context fiscal complicat creează o criză sistemică, întrucât 700.000 de IMM-uri se luptă lunar pentru supraviețuire. Fiecare închidere de firmă nu este doar o statistică, ci se traduce în pierderi de locuri de muncă, taxe neîncasate și o migrație economică alarmantă.
În loc să fie încurajate să se dezvolte, IMM-urile sunt suprasolicitate fiscal pentru că nu se închid mai repede. Comportamentul statului ar putea fi comparat cu cel al unui creditor care, în loc să mențină clientul în viață, îl sufocă pentru a obține o ultimă plată.
Această atitudine nu este doar cinică, ci și dăunătoare. Când motorul economiei se blochează, soluția nu este să-l forțezi, ci să-l repari și să-l respecți.
IMM-urile nu solicită proteste, dar poate că este momentul să le organizeze. Într-o societate în care doar grupurile vocale obțin schimbări, tăcerea antreprenorilor mici nu mai este o dovadă de responsabilitate, ci o condamnare.
Realitatea este că România nu duce lipsă de afaceri care doresc să crească, ci de un stat care să le faciliteze această dezvoltare.
