Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a emis un mesaj puternic ca răspuns la recentul verdict al Curții Constituționale, subliniind că transformarea României nu trebuie să vină din deciziile autorităților centrale, ci din dorința populară.
„Reforma nu se va realiza și nu a venit dinspre București”, a afirmat Lațcău, criticând în termeni fervenți Partidul Social Democrat și structurile politice actuale, pe care le consideră moștenirea comunismului.
„Această structură, alimentată de ticăloșia regimului comunist, trebuie să fie restructurată”, a adăugat el, făcând apel la spiritul de luptă al Timișoarei, oraș simbol al revoluției anti-comuniste din 1989.
Viceprimarul a subliniat că „focul revoluției de la Timișoara arde încă”, evidențiind că dorința de democrație nu poate fi stinsă prin intermediul deciziilor instituțiilor statului. El a menționat că există o majoritate în rândul românilor care aspiră la o țară bazată pe principii de justiție și adevăr.
„Flacăra democrației nu poate fi stinsă nici de o justiție subordonată, nici de manevrele politice ale partidelor de stat. Aceasta continuă să ardă pentru că suntem o majoritate care dorește o Românie prosperă și corectă”, a mai declarat Lațcău.
Viceprimarul Paula Romocean a adăugat că situația primarului Dominic Fritz ar putea crea un precedent periculos pentru alți cetățeni. „Astăzi este Dominic Fritz. Mâine poate fi oricine dintre noi”, a scris ea pe rețelele sociale.
Romocean a făcut referire la principiul neretroactivității legii, subliniind că, dacă actul normativ ar fi promulgat, Timișoara ar putea rămâne fără primar. „Legea nu se aplică retroactiv. Dacă Nicușor Dan adoptă această lege, Timișoara va rămâne fără lider, așa cum își dorește PSD”, a afirmat aceasta.
Viceprimarul a subliniat că aplicarea acestor prevederi ar anula votul cetățenilor din Timișoara, considerând că votul exprimat este subminat prin încălcarea normelor constituționale.
„Continuăm să luptăm pentru dreptul timișorenilor de a fi reprezentați. Indiferent de situația juridică, USR și Dominic Fritz nu vor abandona demersurile politice”, a conchis Paula Romocean.









