Între anii 1945 și 1989, regimul comunist din Ungaria a utilizat o rețea extinsă de informatori pentru a monitoriza populația și a suprima opoziția. Aceștia ofereau informații despre vecini, prieteni și chiar familiile lor. Colaborarea era uneori rezultatul unor avantaje, dar și al șantajului.
Dosarele informatorilor, care au fost păstrate în Arhivele Istorice ale Serviciilor de Securitate din Ungaria, au fost inaccesibile publicului timp de decenii, în ciuda cererilor de desecretizare și a unor informații deja apărute în mass-media.
Deschiderea acestor arhive a fost promisiunea lui Péter Magyar în campania electorală din aprilie. În septembrie, guvernul a adoptat o lege care permite publicarea documentelor. Sondajele arată că mai mult de două treimi dintre cetățeni susțin această inițiativă.
Publicarea a fost inițial planificată pentru aniversarea revoltei din 1956, dar a fost amânată pentru data de 4 noiembrie.
„O societate democratică are dreptul să-și cunoască trecutul”, a declarat Zoltán Tarr, ministrul relațiilor sociale și culturii, pe rețelele sociale.
Se estimează că între 50.000 și 60.000 de persoane sunt menționate în documentele care urmează să fie publicate, dintre care aproximativ 10% ar mai fi în viață.
Noua platformă va permite căutarea numelui și vizualizarea informațiilor disponibile. Anterior, accesul era limitat la cercetători și familiile victimelor.
Istoricul István Papp consideră că publicarea este un pas important, dar avertizează asupra impactului asupra familiilor. „Apariția unui nume în documente nu oferă o imagine completă asupra rolului respectivei persoane”, a subliniat el.
Documentele detaliate pentru aproximativ 9.000 de persoane vor fi disponibile publicului din februarie 2027, după ce informațiile sensibile vor fi eliminate.
Ungaria se alătură altor foste state comuniste care au deschis arhivele, cum ar fi Germania de Est și Cehia. Procesul de desecretizare din Ungaria a fost întârziat de pierderile documentelor în timpul revoltei din 1956 și în timpul tranziției din 1989.
În comparație cu alte țări, arhivele Ungariei sunt mai reduse, iar rețeaua de informatori din România a fost semnificativ mai mare, cu peste 600.000 de colaboratori ai Securității între 1948 și 1990.
Publicarea acestor dosare ridică întrebări despre impactul asupra familiilor și comunităților. Miklós Kiss, un supraviețuitor al unui lagăr de muncă forțată, consideră că documentele ar fi trebuit să fie publicate mai devreme, pentru a clarifica istoria fiecărei familii.
