În după-amiaza zilei de miercuri, polițiștii locali din Timișoara au intervenit prompt după ce au observat un băiat de cinci ani alergând printre mașinile aflate în trafic, pe strada Mareșal Alexandru Averescu, în jurul orei 15.30.
Copilul, care se afla împreună cu bunicul și cei doi frați, s-a îndepărtat de aceștia după ce a intrat pentru scurt timp într-un magazin. Polițiștii au reușit să oprească circulația pentru a-l proteja și a-l aduce în siguranță.
În urma verificărilor, agenții au reușit să-l restituie micuțul bunicului său, care le-a mulțumit pentru intervenția rapidă, care a împiedicat o posibilă tragedie.
Reprezentanții Poliției Locale Timișoara au subliniat importanța supravegherii copiilor de către părinți sau cei care îi au în grijă, avertizând asupra riscurilor pe care le pot întâmpina dacă sunt lăsați nesupravegheați.