Trei locuințe protejate construite de CJT în Periam pentru persoanele cu dizabilități

Trei locuințe protejate construite de CJT în Periam pentru persoanele cu dizabilități

Trei locuințe protejate și un centru de zi extins au fost finalizate în comuna Periam. Acestea vor fi funcționale în cel mult trei luni, iar marți au fost recepționate de reprezentanții Consiliului Județean Timiș, împreună cu cei de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș. Imobilele au fost realizate cu fonduri europene nerambursabile.

Pe terenul pus la dispoziție de Consiliul Județean Timiș, au fost construite trei locuințe protejate, fiecare având o capacitate de zece beneficiari. În imediata vecinătate, a fost reabilitată, extinsă și dotată o clădire care va funcționa ca un centru de zi.

Aici, beneficiarii vor participa la terapie ocupațională, consiliere psihologică, ateliere de integrare socială, activități recreative și culturale. Scopul principal este integrarea socială a beneficiarilor în comunitate, unde aceștia vor trăi și vor munci.

„Este un pas important în direcția asumată de Consiliul Județean Timiș privind dezinstuționalizarea și oferirea de servicii sociale moderne, în comunitate, pentru persoanele cu dizabilități. Suntem un județ fruntaș în această privință, recunoscut ca model. Investiția de la Periam dovedește că putem crea un mediu demn pentru cei mai vulnerabili dintre noi”, a declarat marți Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

Locuințele au între 305 și 322 mp. Toate clădirile sunt dotate cu rampe de acces, respectând standardele în vigoare pentru mobilitatea persoanelor cu dizabilități.

Noile locuințe pentru persoanele cu dizabilități de la Periam oferă condiții moderne, fiecare având câte cinci dormitoare, cameră de zi, bucătărie complet echipată, băi, spălătorie, vestiar, birouri și spații tehnice sau de depozitare, toate adaptate nevoilor beneficiarilor.

Proiectul se ridică la aproximativ 7.500.000 lei (TVA inclus), din care circa 2.000.000 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) și de la bugetul de stat.

Sursa stire:
Etichete: CJT fonduri europene integrare socială locuințe protejate Periam persoane cu dizabilități servicii sociale
Autor: Radulescu Mihai