Transformarea satului Grădinari: peste 400 de voluntari la Color the Village

Transformarea satului Grădinari: peste 400 de voluntari la Color the Village

Timp de trei zile, satul Grădinari din Caraș-Severin a fost revitalizat de peste 400 de voluntari care au venit din toate colțurile țării pentru a aduce culoare și viață unei comunități aproape uitate.

An de an, Color the Village, festivalul faptelor bune, reînvie speranța în satele bănățene. Asociația Acasă în Banat a demarat cea de-a VII-a ediție cu aceeași energie molipsitoare: zeci de pensule, găleți de vopsea și mult entuziasm au fost esențiale în renovarea a 30 de fațade în doar trei zile, reprezentând o mobilizare impresionantă.

Printre voluntari s-au numărat și artiști plastici care au transformat zidurile cenușii în adevărate opere de artă, cum ar fi zidul grădiniței. Clădirea impunătoare a Primăriei, construită în 1913, a fost reîmprospătată, redobândindu-și demnitatea de odinioară.

Zona centrală a fost în centrul atenției, un amestec de case tradiționale cu specific local și clădiri uitate, acum aduse din nou în lumină.

O ediție reușită, în ciuda provocărilor

Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat, a caracterizat ultima ediție a festivalului ca fiind una de succes, în ciuda temperaturilor ridicate și a dificultăților logistice întâmpinate. „Aceste trei zile au fost foarte calde… a fost o vreme absolut de vară, toridă, și asta ne-a forțat să ne adaptăm”, a explicat el, menționând că ritmul lucrărilor a fost încetinit de caniculă.

Cu toate acestea, rezultatele au fost pe măsura eforturilor, multe dintre obiective fiind atinse. S-a lucrat intens, mai ales la gardul bisericii, un proiect complex care a necesitat cele trei zile întregi de muncă. Deși nu toate casele planificate au putut fi zugrăvite din cauza volumului mare de reparații necesare, multe dintre ele „sunt absolut schimbate în modul cel mai pozitiv posibil”.

Un aspect deosebit al ediției a fost entuziasmul voluntarilor, care s-au mobilizat într-un număr impresionant, chiar și în ultima clipă. Localnicii au contribuit cu hrană, ajutor în bucătărie și chiar implicare în lucrările de pe teren.

Colaborarea cu administrația locală a adus un moment inedit: renovarea primăriei. Clădirea, veche din 1913 și reprezentativă pentru Valea Carașului, era într-o stare avansată de degradare, iar primăria nu avea fondurile necesare. Materialele au fost asigurate de autorități, iar voluntarii au venit cu forța de muncă.

„Nu era ceva ce ne-am fi propus niciodată, pentru că, în mod normal, autoritățile publice ar trebui să aibă grijă de instituția lor. Dar aici am făcut o excepție”, a explicat Trifan.

Provocările au fost numeroase. Multe dintre casele renovate erau „puternic avariate, mai ales de traficul greu” și aparțineau unor familii care nu mai aveau resurse pentru întreținere. Radu a subliniat impactul acestor locuințe asupra imaginii comunității: „Sunt case mari, greu de întreținut, care afectează negativ spațiul public”.

Regizorul care a transformat un gard banal într-o poveste ilustrată

Dorin, regizor de profesie și artist grafic din pasiune, a participat pentru prima dată la eveniment, aducând o viziune plină de culoare și fantezie. Inspirat de farmecul basmelor românești, a transformat gardul tern al grădiniței din comună într-un adevărat muzeu în aer liber, plin de personaje magice și culori vibrante.

A fost prima lui participare. A aflat de festival întâmplător, online, dar ideea l-a cucerit imediat și a simțit că poate contribui cu ceva unic – un mural inspirat din basmele copilăriei noastre.

Gardul grădiniței a devenit pânza perfectă pentru un colaj fantastic cu Prâslea cel Voinic, Făt-Frumos, Ileana Cosânzeana, Motanul Încălțat, balauri și vrăjitoare – personaje care au prins viață în culori vii, gândite să atragă atenția celor mici și să reaprindă dorul de tradiție în sufletele celor mari.

El a apreciat ideea că copiii de la grădiniță vor trece pe lângă acest perete, sperând că desenul le va stârni curiozitatea. Este ca „o întoarcere la rădăcini, la poveștile noastre”.

Potrivit lui, deși proiectul a fost primit cu entuziasm de trecători, implicarea comunității locale a lăsat de dorit. „Lumea de pe stradă s-a oprit, ne-a felicitat, dar cam acesta a fost nivelul de implicare. Noi eram dispuși să-i învățăm, să acceptăm o greșeală”, a spus Dorin.

Cu toate acestea, el nu regretă. Vede în această experiență un semnal pentru organizatori. „Comunitatea are nevoie să fie implicată direct. Odată ce un localnic învață cum să facă, poate să copieze, să mai facă, să întrețină ulterior, să dezvolte un skill”, a adăugat el.

De la reticență la implicare

Deși Dorin a simțit o lipsă de implicare din partea comunității locale, nu toți au stat deoparte. Daniel, locuitor din Grădinari și gazdă pentru mai mulți voluntari, a ales să se implice activ. Chiar dacă locuința lui nu necesita renovări, Daniel a dorit să contribuie concret – a tencuit gardul pe care urma să prindă viață muralul lui Dorin.

Un gest simplu, dar cu o semnificație aparte. Într-un context în care mulți au preferat să rămână spectatori, Daniel a devenit parte din poveste, demonstrând că spiritul comunitar există, atunci când există și voință.

Anul trecut, Dorin a mai realizat un mural în apropiere, la Reșița, unde a întâlnit localnici „activi și cu valori comune”.

Și pentru Traian Radu, elev la Liceul de Arte Plastice din Timișoara, participarea la eveniment a fost o premieră. A venit la Grădinari alături de câțiva colegi, cu pensulele pregătite și entuziasmul la purtător, hotărât să dea viață gardului grădiniței din comună.

„Atmosfera a fost foarte plăcută, au venit oameni din toată România aici. Am aflat de eveniment de pe Facebook și m-am gândit că o să mă pasioneze. Toți oamenii au fost foarte drăguți, ne-am ajutat între noi. Localnicii au fost foarte mulțumiți de ceea ce am realizat. Am lucrat în fața unei grădinițe, iar părinții, când au venit după copii, au fost foarte încântați de lucrarea noastră”, a spus el.

I-a plăcut atât de mult ediția din acest an încât își dorește să participe și la cea de anul viitor.

La Color the Village, vârsta e doar un număr

De zece ani, Geta, pensionară, nu a lipsit aproape de la nicio ediție. Cu o energie molipsitoare și o pasiune autentică pentru implicare, ea este unul dintre cei mai dedicați voluntari ai proiectului.

Fostă profesoară de economie timp de 25 de ani, Geta a găsit în Color the Village o comunitate vibrantă și un prilej de a învăța și dărui în continuare.

„De fiecare dată, reîntâlnirea cu colegii de lucru reprezintă o mare bucurie. Aștept cu nerăbdare să treacă anul și mă revăd cu ei, să muncim împreună. Știm că la început de iunie este Color the Village. A devenit o tradiție și un eveniment așteptat. Avem un scop nobil. Este foarte frumos să faci oamenii să zâmbească”, a spus ea.

Ediția aceasta a avut pentru Geta o încărcătură emoțională aparte – a lucrat alături de o fostă elevă, absolventă după anul 1995. O reîntâlnire care i-a reconfirmat că munca unui dascăl are ecouri de lungă durată.

„Mă bucur că de la ediție la ediție văd mai mulți elevi și tineri implicați. Tot ce n-au făcut înainte, aici au ocazia să experimenteze, este timpul când pot să învețe din greșeli. Au pe cineva lângă ei care să-i corecteze, iar acest lucru este esențial pentru viitorul lor. Cei veniți aici sunt foarte implicați și dedicați”, a adăugat ea.

Atmosfera? Ca într-o tabără de vară, a afirmat ea: se lucrează, se râde, se mănâncă împreună, se învață lecții de viață. Iar provocările, cum ar fi lipsa apei, devin exerciții de civism și responsabilitate.

Geta a observat că voluntariatul capătă amploare în rândul tinerilor, dar atrage atenția că sistemul ar trebui să-l valorizeze mai mult.

Oliver, cu un spirit generos și o dorință sinceră de a face bine, a ales să se implice ca voluntar în acest proiect. Deși nu este la prima experiență de acest fel, el a dorit neapărat să fie prezent la ediția de la Grădinari, având în vedere că a copilărit în zonă. De data aceasta, a venit însoțit și de tatăl său.

„Fiindcă am mai participat și la edițiile trecute, totul mi s-a părut mult mai relaxat. Toată lumea s-a descurcat. Căldura ne-a pus la încercare, dar nu ne-a oprit din ce aveam de făcut. Cel mai greu a fost când a trebuit să lucrăm la înălțime – am urcat pe schele și ne-am apucat de vopsit. Mi-a plăcut mult mobilizarea voluntarilor și atmosfera generală”, a afirmat Oliver.

Grădinari, un sat de răscruce din Valea Carașului, aflat la poarta de intrare în zona turistică a Cheilor Nerei, a fost scena acestei povești. Încărcat de istorie și înconjurat de frumuseți naturale, satul a primit un suflu nou, atât la propriu cât și la figurat. Au fost trei zile memorabile, în care comuna a devenit un simbol al solidarității, artei și speranței.

Color the Village, Grădinari 2025

Edițiile precedente au avut loc la Altringen (2024), Valeapai (2023), Fărășești (2022), Ilidia (2021), Racovița (2020) și Eftimie Murgu (2019). Proiectul Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să pună în valoare arhitectura tipică din această zonă. În cele trei zile, sute de voluntari muncesc contra cronometru pentru a reuși să își atingă ținta.

Informatii preluate si adaptate din: Timis Online
Etichete: artă Color the Village comunitate Grădinari renovare voluntariat
Autor: Radulescu Mihai