Transformarea Bastionului Theresia: un nou simbol cultural pentru Timișoara

Transformarea Bastionului Theresia: un nou simbol cultural pentru Timișoara

Prin noul proiect, reprezentanții administrației județene intenționează să păstreze amprenta istorică a locului, integrând în același timp elemente moderne, precum iluminat ambiental, fântâni, spații verzi și mobilier urban.

„Avem primele imagini și randări ale viitoarei transformări arhitecturale a Bastionului Theresia. În urmă cu câteva săptămâni, am menționat că vom colabora cu specialiștii de la Facultatea de Arhitectură pentru a integra acest simbol istoric al orașului într-o amplă intervenție care să readucă la viață această valoroasă zonă”, a declarat Alfred Simonis, liderul administrației județene.

Potrivit acestuia, Bastionul Theresia nu a fost valorificat așa cum merita până acum. „Ne dorim să transformăm acest loc încântător, dar lipsit de energie, într-unul atractiv pentru timișeni și turiști. Am început deja cu concerte săptămânale și ne propunem să amenajăm zone dedicate tinerilor artiști din Timișoara, care să organizeze spectacole de teatru sau expoziții. De asemenea, vom continua să atragem investitori din domeniul HORECA în spațiile pe care le deținem aici. Nu vom renunța la menținerea și deschiderea unor noi galerii de artă”, a adăugat Simonis.

El a subliniat că următorul pas va fi lansarea unui studiu de fezabilitate care va fundamenta tehnic, arhitectural și economic lucrările necesare pentru Bastion. „Un lucru este cert: Bastionul Theresia nu va mai fi un spațiu trist, lipsit de energie, ci va deveni un nou reper al Timișoarei, un loc viu unde cultura, gastronomia și istoria se vor îmbina spectaculos”, a conchis Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.

În fiecare vară, între mai-iunie și septembrie, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” va organiza reprezentații pentru cei mici la Bastion.

Ultima investiție la Bastion a fost realizată în 2023, când a fost reamenajat Centrul Infoturistic, cu o valoare de 1,6 milioane de lei, fonduri provenite din Programul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii.

Informatii preluate si adaptate din: Timis Online
Etichete: Alfred Simonis Bastionul Theresia cultură reabilitare Timișoara
Autor: Radulescu Mihai