Timișoara on the map: trei profesori de renume onorați ca Visiting Professors

Timișoara on the map: trei profesori de renume onorați ca Visiting Professors
Pexels-Duy Tân Đại học

Trei profesori universitari au fost distinși cu titlul de „Visiting Professor” în urma participării la Școala PneumoClinicsTM, desfășurată recent în Timișoara. Acești specialiști sunt:

Prof. univ. dr. Marlies Sandra Wijsenbeek-Lourens: O autoritate globală în domeniul bolilor pulmonare interstițiale difuze și sarcoidozei, actual secretar al Secțiunii de Boli Pulmonare Interstițiale din cadrul Societății Europene de Pneumologie. De asemenea, este director al Centrului Academic de Excelență în Boli Pulmonare Interstițiale și Sarcoidoză.

Prof. univ. dr. Martina Koziar Vasakova: Șef al Clinicii de Pneumologie a Universității Caroline, ea îndeplinește și rolul de președinta Senatului Academic al Primei Facultăți de Medicină din Praga. Este cunoscută pentru coordonarea Registrului European Multicentric.

Prof. univ. dr. Veronika Müller: Fondatoarea Centrului Național pentru Boli Pulmonare Interstițiale din Ungaria, a avut un rol activ în proiecte naționale și europene legate de COVID-19, BPOC și cancerul pulmonar. În prezent, este membră a Colegiului Experților din cadrul Societății Europene de Pneumologie.

Reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara subliniază că această inițiativă reflectă importanța colaborării internaționale în cercetarea medicală.

PneumoClinicsTM 2025 a avut loc între 6 și 18 octombrie la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, adunând peste 200 de specialiști din domenii ca pneumologia, radiologia, cardiologia și oncologia. Programul a inclus conferințe, workshopuri și prezentări de cazuri clinice, având ca teme centrale sănătatea respiratorie, medicina somnului și bolile pulmonare rare.

Etichete: cercetare medicală PneumoClinicsTM sănătate respiratorie Timișoara Visiting Professor
Autor: Elena Radu