Copiii din Timișoara au ocazia să participe la un proiect care le oferă antrenamente zilnice de squash, jocuri de coordonare, pregătire fizică generală și acces săptămânal la înot. Activitățile se desfășoară în cadrul Helios Sport Club și Arena Aqua Sport, sub îndrumarea antrenorilor cu acreditare internațională, specializați în lucrul cu juniorii.
Coordonatorul proiectului, Daniel Sima, președintele Federației Române de Squash, subliniază importanța acestui program în apropierea sportului de squash de tineri, având ca scop formarea unei generații sănătoase și active. Aceasta este o oportunitate pentru copii de a explora squash-ul la un nivel profesionist, într-un mediu bine organizat.
Participarea la proiect este gratuită, dar locurile sunt limitate. Părinții sunt rugați să completeze documentele necesare, inclusiv acorduri parentale, fișe sportive și adeverințe medicale, disponibile pentru descărcare pe site-ul oficial al proiectului.
Proiectul beneficiază de finanțare din partea Primăriei Municipiului Timișoara, prin intermediul Sport Club Municipal, și este organizat de Clubul Sportiv Helios Timișoara, cu sprijinul Federației Române de Squash.
Activitățile se vor desfășura între 1 august și 1 noiembrie, de luni până vineri, conform următorului program:
Luni – Joi: antrenamente la Helios Sport Club între orele 9 și 12.
Vineri: pregătire fizică și înot la Arena Aqua Sport între orele 9 și 11.
Structura zilnică a antrenamentelor este următoarea:
08:45 – Sosirea participanților
09:00 – 10:00 – Încălzire și pregătire fizică generală
10:00 – 10:15 – Pauză de hidratare și gustare
10:15 – 11:50 – Antrenamente tehnice și tactice de squash, jocuri și concursuri
11:50 – 12:00 – Cooldown, stretching, plecarea participanților.
Începând cu luna septembrie, programul se va desfășura de luni până joi între orele 15 și 18, iar înotul va avea loc sâmbăta, între 9 și 11.
Echipamentul necesar include:
- Încălțăminte de interior (non-marking)
- Încălțăminte de exterior pentru antrenamentul fizic
- Tricou, pantaloni scurți, prosop, tricou de schimb
- Recipient cu apă