Primăria Municipiului Timișoara are în plan cumpărarea unor imobile situate pe Bulevardul Vasile Pârvan nr. 5, parte a unui proiect dedicat dezvoltării zonei pentru sport și agrement. Aceasta inițiativă face parte dintr-un demers mai amplu de extindere a Coridorului de Agrement Urban Bega.
Proiectul va fi supus aprobării Consiliului Local, după ce municipalitatea a reușit să elibereze terenul prin demolarea construcțiilor și anexelor ilegale, precum și a împrejmuirii existente. Terenul are o suprafață de 1.977 de metri pătrați și face parte din domeniul public al orașului.
Actualele clădiri sunt deținute de societatea Electrometal SA, iar administrația locală a demarat discuții pentru achiziția acestora. Prețul stabilit pentru cumpărare este de 255.000 de euro, conform negocierilor purtate de Comisia de negociere.
Prin preluarea acestor imobile, municipalitatea va putea integra întreaga zonă în proiectul de regenerare urbană de pe malul Begăi, transformând-o într-un parc amenajat și extinzând Coridorul de Agrement Urban Bega, care este deja o destinație populară pentru recreere.
Reprezentanții administrației locale subliniază că planurile de amenajare vor fi similare cu cele existente în restul coridorului, promovând activități recreative și opțiuni pentru petrecerea timpului liber.








