Trupa Clown Me In din Liban va susține o serie de spectacole dedicate copiilor din Timișoara, în cadrul festivalului Refugee Art Festival. Această echipă internațională de artiști, activă din 2008, promovează prin artă și umor valori precum incluziunea și solidaritatea.
Programul spectacolelor este următorul:
- Marți, 16 septembrie
- 13:00 – Centrul de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități „Podul Lung” (Str. Cornelia Sălceanu nr. 17)
- 18:00 – Casa LOGS (Str. Țebea nr. 12)
- Miercuri, 17 septembrie
- 14:00 – Centrul de zi pentru Copii Kuncz (Str. Satu Mare nr. 1A)
- 19:00 – Parcul Petőfi Sándor (cartier Freidorf)
Accesul la toate spectacolele este gratuit. Cei interesați pot obține informații suplimentare contactând organizatorii prin WhatsApp la numărul 0760 110 344 (Daiana).
Asociația a fost fondată de Sabine Choucair, iar până în prezent, peste 50 de clovni au fost instruiți pentru a participa la diverse turnee și proiecte. Activitățile lor s-au extins în comunități din întreaga lume, inclusiv în Mexic, Liban, Palestina, India și multe altele, iar acum România își alătură rândurile.
Refugee Art Festival se desfășoară în perioada 15 iunie - 15 noiembrie 2025, reunind parteneri locali și internaționali, precum Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara și Institutul Francez Timișoara.