Proiectul Centurii de Vest a Timișoarei avansează: 8% din lucrări finalizate

Proiectul Centurii de Vest a Timișoarei avansează, cu 8% din lucrări deja finalizate, conform DRDP Timișoara.

Proiectul Centurii de Vest a Timișoarei avansează: 8% din lucrări finalizate
Foto: Pexels / Sururi Ballıdağ Director

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara a informat că lucrările la Varianta de Ocolire Timișoara Vest sunt în plină desfășurare. Decopertarea terenului se apropie de finalizare, iar conturul viitoarei centuri, care va avea câte două benzi pe fiecare sens, este deja definit.

Pe lângă lucrările de terasamente și structuri, au început și execuția piloților de îndesare cu balast, o soluție tehnică utilizată pentru consolidarea terenului. Aceasta va fi aplicată la toate podurile de pe traseu.

Reprezentanții DRDP Timișoara au explicat că metoda constă în crearea unor coloane din material granular compactat, care îmbunătățește capacitatea portantă a terenului și reduce tasările, asigurând astfel o bază solidă pentru fundațiile viitoarelor structuri.

La două luni de la începutul lucrărilor, progresul fizic estimat este de circa 8%.

Valoarea contractului pentru acest proiect se ridică la peste 300 de milioane de euro, iar pe parcursul traseului sunt prevăzute 10 lucrări de artă și patru noduri rutiere. Acestea includ pasaje peste drumuri naționale și căi ferate, precum și un pod peste râul Bega.

Licitația pentru proiectare și execuție a fost inițiată în februarie 2024, iar firma turcă NUROL İnşaat a câștigat contractul, semnat în ianuarie 2025, după finalizarea contestațiilor. Proiectul este finanțat prin Programul de Transport pentru perioada 2021-2027.

Deși partea de proiectare ar fi trebuit să dureze doar șase luni, lucrările au fost întârziate din cauza schimbărilor administrative, iar execuția a început efectiv în mai.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026