Pe 2 august, începând cu ora 20:30, Parcul Franz Joseph de pe malul Canalului Bega va găzdui evenimentul Tura Licuricilor. Participanții sunt invitați să ia parte la o sesiune de încălzire urmată de o alergare lejeră pe un traseu de aproximativ 2 kilometri, ce se va întinde între Podul Michelangelo și Podul Mihai Viteazul.
Evenimentul este destinat tuturor, indiferent de vârstă, iar cei care doresc pot veni împreună cu animalele de companie. Alergarea este accesibilă celor care au o stare de sănătate corespunzătoare, iar copiii sub 14 ani pot participa însoțiți de un adult.
Participarea este gratuită, dar este necesar ca fiecare participant să aibă asupra sa o lanternă sau o lampă frontală pentru a asigura siguranța pe parcursul alergării.
Organizatorii recomandă completarea unui formular de înscriere pentru a putea gestiona mai bine evenimentul și a estima numărul de participanți. Tricourile vor fi oferite gratuit, în limita stocului disponibil, pe principiul „primul venit, primul servit”. Cei care nu reușesc să se înscrie online sunt bineveniți să vină la fața locului și să participe spontan.
Inițiativa Tura Licuricilor promovează un stil de viață activ și sănătos, dar și ideea de comunitate prin mișcare, încurajându-i pe toți să se alăture și să adopte obiceiuri sănătoase.