Ion Iliescu a fost internat la Terapie Intensivă, iar starea sa de sănătate s-a ameliorat. Conform primelor analize, diagnosticul inițial indică o "formațiune înlocuitoare de spațiu la nivel pulmonar, avansată loco-regional". Medicii confirmă că fostul președinte este conștient și stabil.
„Se continuă investigațiile pentru stabilirea diagnosticului final. Sub tratamentul administrat, starea clinică de sănătate este ușor ameliorată față de ziua precedentă. Este conștient, stabil hemodinamic, cu necesar minim de oxigen”, a declarat reprezentantul spitalului.
Serviciul Român de Informații (SRI) a informat că Ion Iliescu s-a prezentat, la solicitarea sa, la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu din București, pentru a efectua investigații, în cursul zilei de luni.
„Pacientul s-a prezentat cu o stare generală alterată, însoțită de o simptomatologie respiratorie care a debutat anterior. A fost internat și beneficiază de îngrijirile medicale de specialitate, în paralel cu procedurile de stabilire a diagnosticului”, a precizat SRI.