O tânără a fost salvată de echipa medicală a Spitalului Județean „Pius Brînzeu” din Timișoara după ce a suferit necroliză severă, cu leziuni cutanate care au afectat aproape 90% din suprafața corpului. Această afecțiune, caracterizată prin descuamarea masivă a pielii, formarea de vezicule și afectarea mucoaselor, este adesea asociată cu reacții adverse la diverse medicamente.
Tratamentul a fost complex și a inclus suspendarea imediată a medicamentului suspect, hidratare intravenoasă, îngrijirea specializată a leziunilor cutanate și administrarea de imunoglobuline intravenoase. Este crucial ca pacienții cu astfel de afecțiuni să fie spitalizați în unități specializate, din cauza riscurilor mari de complicații și mortalitate.
Echipa medicală a fost formată din:
- Dr. Panche Taskov – medic curant, chirurgie plastică
- Dr. Răzvan Papa și Dr. Cristina Utan – medici ATI
- Dr. Sonia Burtic și Dr. Dragoș Cuc – medici rezidenți
- Daniela Taskov – psiholog
- Silviu Câmpean – kinetoterapeut
alături de asistenți medicali și personal auxiliar.
Un alt caz tratat în aceeași unitate a fost cel al unei paciente de 26 de ani, transferată din București, care a fost supusă unui tratament intensiv timp de 27 de zile pentru arsuri extinse, cauzate de o explozie. Leziunile, de diferite grade, au fost localizate pe 42% din corp. Intervențiile au inclus debridare enzimatică și administrare de plasmă bogată în trombocite, iar pacienta a fost externată fără a necesita grefe de piele.
În plus, un pompier din Baia Mare a fost internat cu arsuri pe 40% din suprafața corporală, după o explozie. Tratamentul său a inclus debridare enzimatică și curățare chirurgicală, iar evoluția sa a fost favorabilă, fiind externat în stare bună.