Gest de altruism la Timișoara: a patra prelevare multiorgan din acest an oferă o nouă șansă la viață

A patra prelevare multiorgan din acest an la Timișoara a oferit o nouă șansă la viață mai multor pacienți, datorită altruismului unei familii și colaborării echipelor medicale.

Gest de altruism la Timișoara: a patra prelevare multiorgan din acest an oferă o nouă șansă la viață
Foto: Pavel Danilyuk

Conform Agenției Naționale de Transplant, un bărbat în vârstă de 49 de ani se afla în moarte cerebrală după un traumatism cranio-cerebral. Familia sa a consimțit la prelevarea de organe, transformând această intervenție în a patra prelevare multiorgan realizată la Timișoara în 2025.

Coordonarea procesului de prelevare a fost asigurată de dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant, împreună cu dr. Adina Vlad – KDP. De asemenea, secția de Anestezie și Terapie Intensivă a beneficiat de suportul dr. Rebeka Tatar și al echipei de gardă. Expertiza în imagistică a dr. radiolog Aida Iancu a fost esențială pentru succesul acestei intervenții.

Prelevarea a fost posibilă și datorită colaborării strânse cu echipele de transplant din București și Cluj.

„Mulțumim tuturor profesioniștilor implicați și transmitem profundul nostru respect familiei donatorului, care, în cele mai dificile momente, a ales să dăruiască viață”, au declarat reprezentanții Agenției Naționale de Transplant.

foto: Agenția Națională de Transplant

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026