Femeie din Timișoara, reținută pentru încălcarea ordinului de protecție și furt

O femeie din Timișoara a fost reținută pentru furt și încălcarea unui ordin de protecție împotriva fostului concubin.

Femeie din Timișoara, reținută pentru încălcarea ordinului de protecție și furt
Foto: Tima Miroshnichenko

O femeie în vârstă de 38 de ani a fost reținută de polițiști din Timișoara după ce a încălcat un ordin de protecție și a furat bunuri din locuința fostului concubin. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de ieri, în jurul orei 9.

Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, a alertat autoritățile, informându-le că fosta parteneră a pătruns în locuința sa, deși avea interdicție de a se apropia la mai puțin de 50 de metri, conform unui ordin emis de Judecătoria Timișoara, valabil pentru o perioadă de trei luni.

Din apartamentul bărbatului, femeia ar fi sustras o cheie și un telefon mobil. Poliția a intervenit rapid, iar aceasta a fost dusă la secția de poliție, unde a fost reținută pentru 24 de ore. Femeia este acum cercetată pentru încălcarea ordinului de protecție și furt.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026