Contesa Elisabeta Báthory provenea dintr-o familie nobilă influentă, tatăl ei fiind George Báthory, fratele lui Andrei Báthory, voievod al Transilvaniei. Mama sa, Anna, era fiica lui Ştefan Báthory de Şimleu, alt voievod al regiunii. La vârsta de 11 ani, a fost logodită cu Ferenc Nadasdy, căsătoria având loc patru ani mai târziu.
După decesul soțului în 1604, Elisabeta s-a mutat la castelul Csejte (sau Čachtice), unde se presupune că a comis majoritatea crimelor. Legenda spune că ar fi încercat să își păstreze tinerețea prin scăldări în sângele tinerelor fete pe care le atrăgea la castel sub pretextul că vor lucra pentru ea.
În 1610, a fost arestată, iar un proces a fost inițiat de regele Matia al II-lea al Ungariei, care a dus la condamnarea ei pe viață. Deși era o femeie educată și o patroană a artelor, acuzațiile de tortură și crimă au dus la o reputație de criminală sadică.
Investigația a fost inițiată de pastorul Ponikenus, care a acuzat-o în mod public, iar nobilul György Thurzó a coordonat arestarea și ancheta. Elisabeta nu a fost judecată în mod normal, ci a fost zidită într-o cameră a castelului, unde a rămas până la moartea sa în 1614.
Există controverse între istorici cu privire la veridicitatea acuzațiilor. Unii consideră că a fost victima unei conspirații politice, având în vedere datoriile regelui Matia față de familia Báthory. De asemenea, mărturiile obținute prin tortură și lipsa dovezilor clare au alimentat speculații. Deși a fost adesea descrisă ca o criminală în serie, combinația de legende și interese politice face adevărul despre Elisabeta Báthory greu de stabilit.
