În fiecare an, pe 8 septembrie, creștinii sărbătoresc nașterea Maicii Domnului, o festivitate care nu este menționată în Noul Testament, dar care are rădăcini adânci în tradiția creștină. Conform surselor apocrife, precum Protoevanghelia lui Iacob, Maria s-a născut din părinți drepți, Ioachim și Ana, având o origine regală, fiind descendentă din regele David.
Această zi are o semnificație specială în calendarul bisericesc, marcând începutul anului liturgic din 1 septembrie și fiind considerată cea mai importantă sărbătoare a toamnei. În tradiția populară, se spune că nașterea Mariei a avut loc între anii 19-22 î.Hr., ca urmare a promisiunii părinților săi de a închina copilul lui Dumnezeu. Sărbătoarea a fost oficial recunoscută în Răsărit din secolul al V-lea, iar în Occident, a fost adoptată în secolul al VII-lea.
De Sfânta Maria Mică, se respectă diverse obiceiuri populare. De exemplu, în această zi nu se aprinde focul pentru a evita ghinionul. Femeile care doresc copii se roagă pentru sănătatea acestora, iar persoanele care au pierdut pe cineva își împărtășesc recoltele cu sufletele morților prin oferirea de struguri și prune.
În tradiția populară, ziua este marcată prin interdicția de a efectua treburi casnice, precum spălatul rufelor sau cusutul, pentru a nu aduce rău asupra familiei. De asemenea, se observă comportamentul păsărilor și al insectelor, semne ale schimbării anotimpului. Credincioșii aprind candele în fața icoanei Fecioarei Maria, invocând protecția acesteia împotriva spiritelor rele.
Maica Domnului este venerată ca protectoare a mamelor și este invocată în momente de nevoie, fiind asociată cu puterea asupra vremii și naturii. În culturile populare, ea îndeplinește un rol esențial în comunitate, aducând confort și siguranță familiilor.
