La MINA, situată în parcarea UBC 0, au debutat două spectacole imersive captivante.
Primul, „Da Vinci, The Immersive Show”, oferă o explorare a geniului artistic și științific al lui Leonardo Da Vinci. Acesta este structurat în trei capitole care evidențiază diversitatea preocupărilor sale. În „Gândurile lui Da Vinci”, vizitatorii pot descoperi direcțiile sale inovatoare, cum ar fi tehnica sfumato și studiile asupra proporțiilor umane, exemplificate prin opere celebre precum Mona Lisa și Omul Vitruvian.
Al doilea capitol, „Orașul viitorului”, este inspirat de viziunea lui Da Vinci asupra arhitecturii și ingineriei, iar spectacolul se încheie cu „Atelierul lui Da Vinci”, un spațiu de creație și inovație.
Cel de-al doilea spectacol, „Rembrandt, The Immersive Show”, oferă o incursiune în viața și operele unuia dintre cei mai mari pictori ai epocii baroce, Rembrandt van Rijn. Acesta ilustrează parcursul său artistic, de la debut până la ultimele lucrări, invitând publicul să admire capodopere precum Rondul de Noapte și Lecția de anatomie a doctorului Nicolaes Tulp.
Biletele pentru ambele spectacole pot fi achiziționate atât la locația din Iulius Town, cât și online prin intermediul platformei MINA MUSEUM.









