Creșterea amenzilor pentru munca la negru: ITM a aplicat sancțiuni de 300.000 de lei luna trecută

Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș a aplicat luna trecută amenzi și sancțiuni semnificative pentru munca la negru în construcții, evidențiind importanța respectării legislației muncii.

Creșterea amenzilor pentru munca la negru: ITM a aplicat sancțiuni de 300.000 de lei luna trecută
Foto: Ihsan Adityawarman

Luna trecută, Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș, sub coordonarea Inspecției Muncii, a desfășurat controale ample în domeniul muncii fără forme legale în construcții.

„Obiectivul principal al campaniei a fost combaterea muncii fără forme legale și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la importanța respectării prevederilor legale. Domeniul construcțiilor reprezintă un pilon important al economiei naționale, însă este și un sector cu risc ridicat de accidente de muncă”, au declarat reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș.

Inspectorii de muncă din cadrul ITM Timiș au efectuat un număr de 105 controale și au aplicat 61 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 16 au fost amenzi, în valoare totală de 313.500 lei, iar 47 au fost avertismente. Pe parcursul verificărilor, au fost identificate 13 persoane care prestau activitate fără forme legale de angajare.

Conform ITM Timiș, deficiențele constatate au inclus următoarele:

  • Neîncheierea contractelor individuale de muncă în formă scrisă
  • Lipsa evidenței timpului de muncă
  • Nerespectarea repausului săptămânal și a regimului muncii suplimentare
  • Necompletarea registrului de evidență a salariaților
  • Nepăstrarea la locul de muncă a copiei contractului individual de muncă
  • Lipsa echipamentului individual de protecție sau utilizarea de echipamente de muncă neconforme
  • Neefectuarea instruirii lucrătorilor, a demonstrațiilor practice după instruire și a instruirii persoanei care acordă primul ajutor
  • Evaluări de riscuri incomplete și planuri de prevenire și protecție deficiente

Ileana Mogoșanu, inspector-șef al ITM Timiș, a subliniat că majoritatea angajatorilor din domeniul construcțiilor din județul Timiș au început să conștientizeze importanța întocmirii contractelor individuale de muncă pentru lucrătorii lor.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026