Consultațiile urologice sunt disponibile pentru toți pacienții, atât femei, cât și bărbați, la Cabinetul de Urologie din Ambulatoriul spitalului. Este important să te prezinți la medic în cazul unor simptome urinare, modificări ale analizelor de urină, rezultate anormale ale uroculturii sau valori modificate ale PSA, un indicator esențial în evaluarea prostatei.
Dr. Oana Pojoga, medic primar urolog, subliniază că pacienții pot fi trimis la urolog de către medicul de familie, chiar și în absența simptomelor, pe baza unor analize sau investigații.
În cadrul consultației, medicul poate efectua o ecografie, o metodă neinvazivă ce poate detecta pietre la rinichi, dilatarea căilor urinare, adenom de prostată, chisturi sau formațiuni tumorale. Dacă ecografia relevă o problemă, se pot recomanda investigații suplimentare precum tomografia computerizată (CT) sau rezonanța magnetică (RMN).
Referitor la evaluarea prostatei, medicii sugerează monitorizarea PSA începând cu vârsta de 50 de ani, chiar și în absența simptomelor. Cei care au antecedente familiale de cancer de prostată ar trebui să înceapă evaluarea de la 45 de ani. Este esențial ca bărbații de peste 50 de ani să efectueze anual analiza PSA.
Controalele regulate pot ajuta la identificarea afecțiunilor asimptomatice, iar medicul atrage atenția asupra riscurilor pe care le prezintă tumorile renale, care pot fi nedepistate mult timp. Cabinetul de Urologie este situat pe Intrarea Doinei nr. 2, iar programările sunt disponibile online sau telefonic. Consultațiile sunt gratuite pe baza unui bilet de trimitere valid.








