În luna iulie a anului 1514, pe câmpurile din jurul Timișoarei, s-a desfășurat o bătălie crucială ce a marcat sfârșitul unei mișcări țărănești semnificative din istoria regiunii. Gheorghe Doja, un nobil secui, a condus o armată formată din țărani și foști soldați în încercarea de a lupta împotriva nedreptății sociale.
Răscoala a început în Regatul Ungariei și s-a extins rapid în Transilvania, aducând împreună oameni disperați, înfometați și lipsiți de speranță sub conducerea unui lider care nu era un simplu țăran, ci un cavaler. Aceasta a fost o schimbare semnificativă, deoarece Doja a reușit să comunice eficient cu masele. Pe 15 iulie, Timișoara a fost scena unui asediu intens, dar forțele lui Doja au atacat fără echipamente moderne și fără o strategie bine definită.
Trădarea din interior și lipsa unei coordonări eficiente au dus la o înfrângere decisivă în fața armatei nobilimii, care a fost bine pregătită și condusă de János Zápolya. Această bătălie a subliniat contrastul dintre disperarea răsculaților și disciplina militară a inamicilor lor.
Doja a fost capturat și executat cinci zile mai târziu, iar moartea sa a fost o încercare de a descuraja viitoarele revolte. De-a lungul timpului, el a devenit un simbol al luptei celor opresați.
Un monument dedicat lui Gheorghe Doja, ridicat în 1957 în Timișoara, reflectă o imagine idealizată a acestui lider. Specialiștii subliniază că, deși nu reprezintă un portret fidel, sculptura evocă spiritul de luptă și demnitate caracteristic epocii respective.
