Asociația SE POATE invită locuitorii din Roșiori de Vede și din zonele învecinate la o proiecție specială a documentarului „Maria – Inima României”, care explorează viața uneia dintre cele mai importante personalități din istoria României, Regina Maria.
Evenimentul va avea loc pe 18 iulie 2025, începând cu ora 20:30, la Teatrul de vară din Roșiori de Vede.
Organizat în colaborare cu casa de producție Chainsaw Europe, proiecția face parte din Turneul Național de Educație Istorică 2025, un proiect dedicat aducerii istoriei mai aproape de tineri și de publicul general, promovând valorile naționale prin cinematografie.
Data aleasă pentru proiecție este semnificativă, deoarece 18 iulie marchează ziua decesului Reginei Maria, o figură emblematică a României Mari, celebrată pentru contribuțiile sale diplomatice și morale în timpul Primului Război Mondial și pentru rolul său în procesul Unirii.
Documentarul, lăudat pentru excelența artistică și pentru fidelitatea sa istorică, va fi prezentat în prezența lui Dan Drăghicescu, producător asociat al filmului. Acesta va împărtăși povești din culisele realizării documentarului și va răspunde întrebărilor celor prezenți.
Scopul organizatorilor este ca acest eveniment să depășească simpla proiecție de film, transformându-se într-o experiență educativă și emoționantă pentru toți cei care doresc să afle mai multe despre Regina Maria, cunoscută și ca regina-soldat și diplomat neoficial al României.
„Ne propunem să oferim comunității o seară specială pentru a celebra istoria și a ne reconecta cu valorile naționale. Proiecția acestui film în aer liber, în ziua comemorării Reginei Maria, reprezintă un act de respect și o oportunitate de a învăța împreună din trecut”, a afirmat Anamaria Moisa, manager de proiect al Asociației SE POATE.
Participarea este gratuită, însă organizatorii recomandă completarea unui formular de înscriere pentru gestionarea eficientă a locurilor disponibile.
Partenerul de mobilitate al Turneului Național de Educație Istorică este Vitamin Aqua.