Pompierii sting un incendiu provocat de o explozie la sistemul fotovoltaic

Pompierii sting un incendiu provocat de o explozie la sistemul fotovoltaic

Pompierii au intervenit marți pentru a stinge un incendiu izbucnit într-o gospodărie din Siminicea, provocat de un sistem fotovoltaic. Focul a fost localizat în apropierea unei mașini și a locuinței.

La fața locului, pompierii de la Suceava au găsit incendiul deja parțial stins de echipajele Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Siminicea. Incendiul a afectat panourile fotovoltaice, instalația electrică, invertorul și bateria de stocare.

Flăcările s-au extins și la un autoturism aflat în apropiere, provocând daune semnificative la compartimentul motor și parbriz. Din fericire, locuința și bunurile din interior au fost salvate.

Autoritățile susțin că incendiul a fost provocat cel mai probabil de o explozie la bateria de stocare a sistemului fotovoltaic.

Informatii preluate si adaptate din: Monitorul de Suceava
Etichete: explozie incendiu pompieri Siminicea sistem fotovoltaic
Autor: Radulescu Mihai