În 2024, Uniunea Europeană a adoptat Regulamentul privind Refacerea Naturii (NRL) – primul act juridic comunitar ce impune obiective obligatorii pentru refacerea ecosistemelor degradate. Până în 2030, statele membre trebuie să restaureze cel puțin 30% dintre habitatele deteriorate, iar până în 2050, acest procent trebuie să ajungă la 90%. Este o inițiativă ambițioasă, parte integrantă a Pactului Verde European, având un impact direct asupra agriculturii, pădurilor, apelor și zonelor umede.
„Pentru România, acest regulament nu trebuie perceput ca o constrângere birocratică. Din contră, este o ocazie strategică de a repoziționa resursa naturală ca pilon al reconstrucției economice durabile”, afirmă Ciprian Muscă, președintele Asociației Forestierilor din România.
Ce înseamnă asta pentru România?
România dispune de 6,9 milioane hectare de pădure, ceea ce reprezintă 29% din suprafața țării, din care aproximativ 50% se află în proprietate privată – persoane fizice, composesorate, asociații. Deși ocupăm locul 7 în Uniunea Europeană ca suprafață forestieră totală, avem una dintre cele mai ridicate rate de biodiversitate forestieră, cu peste 100 de tipuri de habitate naturale, majoritatea incluse în anexa I a regulamentului NRL.
Cu toate acestea, peste 50% dintre habitatele forestiere din România sunt în stare degradată, conform raportărilor transmise Comisiei Europene în baza Directivei Habitate. Restaurarea acestor ecosisteme nu este doar o obligație legală, ci și o necesitate strategică.
„Bruegel identifică trei opțiuni pentru implementarea NRL: scenarii de minimizare a costurilor (axate pe pășuni); scenarii de restaurare echilibrată; și scenarii de maximizare a beneficiilor climatice – unde pădurile sunt prioritare, dar costurile inițiale sunt mai mari. România poate alege un scenariu mixt, dar fără a rata ocazia de a corela restaurarea cu dezvoltarea bioeconomiei forestiere”, adaugă reprezentanții ASFOR.
Pădurea – între restaurare ecologică și valoare economică
ASFOR propune elaborarea unui Plan Național pentru Restaurarea Naturii, care să îmbine refacerea ecologică cu dezvoltarea economică. Acesta ar trebui să includă:
- restaurarea prioritară a pădurilor naturale și a ecosistemelor ripariene;
- stimulente financiare pentru reîmpădurire și reconstrucție ecologică;
- sprijin specializat pentru micii proprietari și composesorate;
- acces rapid și eficient la fonduri europene: PNRR, Fondul Social pentru Climă, LIFE, Horizon Europe;
- integrarea lanțurilor valorice forestiere în strategia națională de restaurare.
În paralel, România trebuie să includă refacerea naturii în strategia sa industrială pentru bioeconomie, prin:
- promovarea utilizării lemnului în construcții sustenabile;
- sprijinirea industriilor de produse biobazate, reciclabile și regenerabile;
- investiții în centre de prelucrare a lemnului cu valoare adăugată mare;
- conectarea pădurii la noile lanțuri economice bazate pe eficiență energetică și circularitate.
„Restaurarea naturii nu trebuie să rămână un exercițiu de imagine. Este o investiție în infrastructura naturală a țării, cu potențial real de a genera locuri de muncă stabile, exporturi competitive și venituri predictibile pentru zeci de mii de familii. Este momentul ca pădurea să fie tratată nu ca un risc de reglementat, ci ca o soluție de pus la treabă.
„Pentru un viitor cu rădăcini sănătoase, avem nevoie de păduri funcționale. Iar pentru păduri funcționale, avem nevoie de politici coerente, investiții bine țintite și parteneriate solide între cei care trăiesc din pădure și cei care decid în numele ei”, a adăugat Ciprian Dumitru Muscă, președintele forestierilor din România.
