Muzeul Național al Bucovinei își continuă seria de proiecte educaționale prin organizarea atelierelor de vară, invitând elevii din clasele a III-a și a IV-a să se familiarizeze cu lumea fascinantă a bijuteriilor medievale, oferindu-le oportunitatea de a deveni, pentru o zi, mici bijutieri.
Proiectul de educație muzeală „Micii Bijutieri – atelier de bijuterii medievale”, care se va desfășura în perioada 30 iunie – 4 iulie 2025, se adresează copiilor pasionați de istorie și curioși să descopere universul captivant al meșteșugurilor medievale, propunând o incursiune interesantă în lumea bijuteriilor din Evul Mediu.
Participanții vor avea ocazia să învețe despre modul în care erau create bijuteriile în perioada medievală, simbolurile pe care acestea le purtau și tehnicile utilizate de meșterii vremii.
Atelierul este structurat în două părți, teoretică și practică, organizate astfel încât copiii să beneficieze de o experiență relaxantă la muzeu, îmbogățită cu informații inedite și activități menite să le stimuleze creativitatea. Partea teoretică, care va include o prezentare generală asupra evoluției orfevrăriei, apariția bijuteriilor și tehnicile de realizare a acestora în Moldova medievală, se va desfășura în Sala Tezaur a Muzeului de Istorie, acolo unde se păstrează exponate din colecția de bijuterii a Muzeului Național al Bucovinei. Partea practică va provoca creativitatea participanților, aceștia fiind îndrumați de către specialiștii Serviciului Istorie Naturală, Marketing și Educație Muzeală din cadrul muzeului, în realizarea unor bijuterii (cercei, ace de voal, nasturi), inspirate de modelele vizualizate în Sala Tezaur.
Locul de desfășurare: Muzeul de Istorie; perioada de desfășurare: 30 iunie – 4 iulie 2025; orele atelierului: 10:00-12:00; grup țintă: copii, elevi ai claselor a III-a și a IV-a; data limită de înscriere: 27 iunie 2025, ora 12:00. Se pot înscrie maximum 20 de participanți/zi, iar ocuparea locurilor se va face în ordinea înscrierii. Înscrierea se va realiza în limita locurilor disponibile, iar activitățile proiectului educațional se repetă zilnic. Taxa de participare: 10 lei/copil/zi. Fişa de înscriere poate fi descărcată de pe pagina de Facebook a Muzeului de Istorie. După completare, aceasta se va depune la Muzeul de Istorie sau se poate trimite pe adresa: marketing@muzeulbucovinei.ro. Plata taxei de participare se va efectua la magazinul de prezentare al Muzeului de Istorie, în ziua participării.
Copiii vor veni și vor pleca către și de la muzeu doar însoțiți de părinți/tutori/aparținători. Participanții sunt rugați să sosească cu 5 minute mai devreme pentru organizare. Deplasarea în interiorul muzeului se va face exclusiv împreună cu specialiștii coordonatori din cadrul proiectului educațional.